2
însăşi inima lui Dumnezeu: Atotputernicul aşteaptă „da”-ul făpturilor sale precum un mire îl
aşteaptă pe cel al miresei sale. Din păcate, încă de la început, omenirea sedusă de minciunile
celui Rău, s-a închis în faţa iubirii lui Dumnezeu, în iluzia unei autosuficienţe imposibile (cfr Gen
3,1-7). Inchizându-se în sine, Adam s-a îndepărtat de acest izvor al vieţii care este însuşi
Dumnezeu, şi a devenit primul dintre „aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la
sclavie” (Ev 2,15). Dar Dumnezeu nu s-a lăsat învins, dimpotrivă, „nu”-ul omului a fost ca un
imbold decisiv care l-a făcut să-şi manifeste iubirea în toată puterea ei mântuitoare.
Crucea dezvăluie plinătatea iubirii lui Dumnezeu
In misterul Crucii ni se revelează pe deplin puterea irezistibilă a milostivirii Tatălui ceresc. Pentru a
redobândi iubirea creaturii sale, el a acceptat să plătească un preţ foarte mare: sângele Fiului său
Unul născut. Moartea, care pentru primul Adam era un semn de extremă singurătate şi de
neputinţă, în acest fel a fost transformată în supremul act de iubire şi de libertate al noului Adam.
In această situaţie, se poate spune, împreună cu sfântul Maxim Mărturisitorul, că Cristos „a murit,
dacă se poate spune aşa, în mod divin, deoarece a murit în mod liber” (Ambigua, 91, 1056). Eros-
ul lui Dumnezeu pentru noi ne este dezvăluit pe Cruce. Eros-ul este de fapt – după cum spune
Dionisie (Pseudo) Areopagitul – acea forţă care nu permite celui care iubeşte să rămână în sine
însuşi, dar îl poartă către unirea cu persoana pe care o iubeşte” (De divinis nominibus, IV, 13: PG
3, 712). Există oare „eros mai nebun” (N. Cabasilas, Vita in Cristo, 648) decât acela care l-a făcut
pe Fiul lui Dumnezeu să se unească cu noi până la a îndura, ca ale sale, urmările greşelilor
noastre?
„Cel pe care l-au străpuns”
Dragi fraţi şi surori, să privim la Cristos străpuns pe Cruce! El este revelarea cea mai răscolitoare
a iubirii lui Dumnezeu, o iubire în care eros şi agape, departe de a se contrapune, se luminează
reciproc. Pe Cruce este însuşi Dumnezeu care cerşeşte iubirea de la făptura sa: lui îi este sete de
iubirea fiecăruia dintre noi. Apostolul Toma l-a recunoscut pe Isus ca „Domn şi Dumnezeu” când a
pus mâna în rana coastei sale. Nu ne surprinde faptul că, printre sfinţi, mulţi au găsit în Inima lui
Isus expresia cea mai mişcătoare a acestui mister di iubire. S-ar putea spune cu adevărat că
revelarea eros-ului lui Dumnezeu către om, este, de fapt, expresia supremă a agape-i sale. Într-
adevăr, numai iubirea în care se unesc dăruirea gratuită de sine şi dorinţa arzătoare de
reciprocitate produce un entuziasm care uşurează până şi sacrificiile cele mai grele. Isus a spus:
„Când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32). Răspunsul pe care îl
doreşte cu ardoare de la noi este înainte de toate ca noi să primim iubirea sa şi să ne lăsăm
atraşi de el. Însă, acceptarea iubirii sale nu este de ajuns. Trebuie să corespundem unei astfel de
iubiri şi să ne dăm silinţa de a o comunica celorlalţi: Cristos „mă atrage la sine” pentru a se uni cu
mine, pentru ca eu să învăţ a-i iubi pe fraţii mei cu aceeaşi iubire.
Sânge şi apă
